Pentru atacantul dinamovist Gnohere se duc lupte crâncene între Steaua și Dinamo.
Gigi Becali i-a ofertat pe șefii roș-albilor cu 800.000 de euro pentru transferul francezului la Steaua.
Lui Ionuț Negoiță i-ar fi surâs ideea, dar refuzul fanilor a cântărit greu în refuzul pentru Becali.
Așa cum am scris vineri, sunt zvonuri că transferul s-ar fi parafat în secret pentru la iarnă, însă rămâne de văzut dacă aceste lucruri se adeveresc.
Până atunci, Gnohere trage tare la antrenamente pentru a reveni la prima echipă, după ce Andone l-a exilat în Liga secundă.
„Totul merge bine, deocamdată. Aşa cum am zis, această sancţiune pe care am primit-o trebuie să o iau aşa cum e, fără să comentez, o accept, muncesc mult şi, aşa cum am zis, încerc să revin la prima echipă.
Nu este dificil, am aceste probleme personale, iar acum trebuie să muncesc pentru a putea reveni la prima echipă”, a declarat Gnohere.
În timp ce dădea interviul, un suporter l-a întrerupt, îndemnându-l "până la moarte, Bizonul! Nu la Steaua", semn că fanii lui Dinamo nici nu vor să audă de un transfer la marea rivală, potrivit DigiSport.