Ovodiu Haţegan a fost victima unui atac rasist după ce a arbitrat meciul dintre ŢSKA Moscova şi Real Madrid (1-0).
Arbitrul român l-a eliminat în al 5-lea minut de prelungiri pe căpitanul lui ȚSKA, Igor Akinfeev, care a continuat să protesteze vehement și să gesticuleze după primul avertisment.
Cele două cartonaşe galbene i-au fost date căpitanului ruşilor în doar două secunde.
„Primul pentru conduită nesportivă, al doilea pentru proteste”, a explicat fostul arbitru rus Serghei Husainov, care îi dă dreptate lui Hațegan.
Husainov l-a criticat pe Igor Akinfeev.
„Nu a fost niciun fault, nimeni nu a împins pe nimeni. S-au ciocnit și, din inerție, au căzut unii peste alții. De ce o asemenea reacție, Igor? De ce să se îndrepte amenințător spre arbitru? Crezi că a fost fault, totuși, de ce să protestezi și să gesticulezi atât de vehement? Când arbitrul a scos primul galben, trebuia să se calmeze, însă el a continuat. Și vine roșu”, a spus fostul arbitru, potrivit gsp.ro.
Cu toate acestea, un fan rus l-a atacat pe Hațegan, într-un comentariu făcut la un articol din Sport Ekspres.
„Credeam că partida s-a încheiat în al cincilea minut de prelungire. Dar țiganul român a păstrat ce era mai amuzant pentru final”, a scris respectivul fan al ŢSKA.
Totuşi, cei mai mulți internauți ruși l-au pus la zid pe Akinfeev, nu pe Hațegan: „A greșit. Nu așa se comportă un căpitan” sau „Igor a fost confuz, a crezut că e în Rusia, unde poate să strige oricât la arbitri” sau „Patronul lui ȚSKA nu poate cumpăra totul și în Ligă” sau „Sunt șocat. Akinfeev a decis să se retragă nu doar de la națională, ci și din Champions League, pentru a se concentra pe campionat”.