Ori ești corect, ori pleacă! Becali, FURIBUND, cere intervenţia DNA-ului: Acuzaţii grave la adresa unui celebru afacerist
Un nou scandal imens în fotbalul românesc: patronul (ex)Stelei, Gigi Becali cere intervenţia de urgenţă a DNA-ului şi spune că are probe extrem de solide, anunță Știripesurse.ro.
Latifundiarul din Pipera s-a enervat după meciul câştigat de Viitorul lui Gică Hagi la Piteşti. CSU nu a fost prea interesată de această partidă şi a trimis 4 juniori în teren. Viitorul a câştigat lejer, iar Becali a luat foc. L-a făcut praf pe patronul lui CSU, Mihai Rotaru şi cere retrogradarea acestei echipe.
"Mâine demonstrăm cu probe că cei 4 jucători nu au mai fost niciodată pe banca de rezerve, ce au făcut ei au adus prejudicii. Abuz în serviciu, rea credință. În loc să joace cu Briceag, l-au retras pe Bancu și au băgat un junior. Noi mergem și la DNA, e un prejudiciu.
Nu contează ce facem noi diseară, noi propunem să fie scoși din competiție. Nu mă mai interesează nimic! Ori ești corect, ori pleacă Rotarule! Că nu ești pe tarlaua ANRP-ului. Mai înțeleg un non-combat, cum a făcut CFR, nu și-au dat viața, dar nu să pui patru copii pe teren", a spus Becali la DigiSport.