Primul mesaj al unui club sportiv din România care sancționează refuzul Austriei de a accepta România în spațiul Schengen vine din Oltenia.
Universitatea Craiova a anunțat un boicot total în ceea ce privește companiile austriece și face apel la toate cluburile din România să se alăture acestui demers.
Apel la boicot: „Sperăm ca demersului nostru să i se alăture întreaga suflare fotbalistică românească”
„În urma atitudinii revoltătoare a Republicii Austria, de a bloca accesul României la Spațiul Schengen, Universitatea Craiova, fidelă principiilor înrădăcinate în ADN-ul său, a luat decizia de a sancționa companiile austriece partenere cu un boicot total.
Începând din această lună, clubul își va muta conturile de la banca cu acționariat austriac Raiffeisen Bank, iar alimentarea cu combustibil și consumabile a parcului auto al Științei nu se va mai realiza în stațiile OMV-Petrom. Totodată, începând de anul viitor, tradiționalul cantonament de vară al leilor nu se va mai face în vreo stațiune montană din Austria, ci într-o altă țară europeană care are condiții de pregătire similare.
Din punctul nostru de vedere, aceste companii, dar nu numai ele, sunt părtașe la politica absurdă și discriminatorie la adresa românilor și a României, promovată de statul austriac în aceste zile.
Sperăm ca demersului nostru să i se alăture întreaga suflare fotbalistică românească pentru că, astăzi mai mult ca oricând, trebuie să arătăm că suntem suficient de maturi din punct de vedere instituțional pentru a nu mai acționa după dictonul: „Capul plecat, sabia nu-l taie!“”, a transmis CSU Craiova.