Olandezii au făcut un gest impresionant pentru Mihai Neșu: "Sunt mândru că aș putea fi un exemplu"

Olandezii au făcut un gest impresionant pentru Mihai Neșu: "Sunt mândru că aș putea fi un exemplu"
Foto: evz.ro

Olandezii din orașul Utrech au făcut un gest impresionant la adresa fostului fotbalist Mihai Neșu, după ce au decis să acorde numele românului unui centru de îngrijire destinat recuperării persoanelor cu handicap, arată Cancan.

Instituția va fi deschisă pe 8 iunie, de către primarul orașului Utrecht, Aleid Wolfsen. Centrul este deținut de către o companie olandeză, a cărui patron este de asemenea imobilizat într-un scaun cu rotile.

Am decis să numim acest centru după Mihai Neşu, pentru că el este un luptător şi, ca un fotbalist celebru, poate fi un exemplu pentru vizitatorii centrului„, au spus reprezentanții companiei olandeze.

De cealaltă parte, Mihai Neșu s-a declarat onorat de ideea că el ar putea reprezenta un exemplu pentru persoanele cu dizabilități.

Îmi place faptul că acest centru poartă numele meu. Dar eu sunt deosebit de mândru pentru că aş putea fi un exemplu pentru alte persoane cu dizabilităţi„, a spus Neșu.

Fostul stelist  a suferit o fractură cervicală la un antrenament al olandezilor de la FC Utrecht, în urma căreia a rămas aproape complet paralizat.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`