O stewardesă româncă se antrenează intens pentru titlul de Miss Olympia la cea mai mare competiție de culturism din lume (FOTO)

O stewardesă româncă se antrenează intens pentru titlul de Miss Olympia la cea mai mare competiție de culturism din lume (FOTO)
foto: adevarul.ro

O stewardesă româncă încearcă din răsputeri să câștige titlul de Miss Olympia, cea mai prestigioasă competiție de culturism din lume.

Andreea Cristina Căzăceanu a plecat din România în urmă cu cinci ani pentru a se angaja ca stewardesă la compania aeriană Emirates, din Dubai, dorința de a călători îndemnând-o să facă această alegere.

"Încă din liceu am fost pasionata de aviaţie, îmi doream să devin pilot, am urmat cursurile de Inginerie Aerospaţială în cadrul Universităţii Politehnică Bucureşti timp de un an, dar din motive financiare a trebuit să renunţ şi să mă mut la Academia de Studii Economice la distanţă. În Dubai am plecat în 2011. Am plecat pentru că îmi doream să fac ceva mai mult, aveam ambiţii mai mari pentru viaţa mea, simţeam că pot mai mult decât jobul meu de bugetară de la vremea respectivă (coordonator referent la Federaţia Română de Judo). Pur şi simplu simţeam că mă plafonez! Îmi doream să văd lumea, să călătoresc”, a povestit Andreea, potrivit Adevarul.

Aceasta nu a renunțat, totuși, la vechea ei pasiune pentru sport, ba chiar a început să se antreneze și mai mult pentru a-și atinge niște obiective. Andreea a participat, de-a lungul timpului, la mai multe competiții sportive. Unul dintre cele mai recente este Universal Muscle Fitness and Fashion- Amateur Championship 2016, unde a reușit să obțină chiar medalia de aur.

În acest moment, tânăra se pregătește să cucerească cea mai mare competiție de culturism din lume, Olympia, unde speră să iasă învingătoare.

În ceea ce privește pregătirea pentru marea competiție, Andreea mărturisește că este foarte strictă. În unele zile, face chiar și trei antrenamente pe zi și este foarte atentă la ceea ce mănâncă. Aceasta spune că mai degrabă își gătește singură mâncarea, știind sigur că este sănătoasă și se mulează pe dieta ei, decât să meargă la restaurant.

"Pregătirea pentru competiţii este una foarte grea şi implică o dietă drastică şi strictă, iar de multe ori fac şi 3 antrenamente pe zi. Nici nu ştiu ce e aia oboseală. Eu nu am programul unui om normal, odată lucrez ziua, altă dată noaptea, altă dată nopţii la rând, când alţii dorm eu mă antrenez şi tot aşa. Momentan am avut câteva zile de răgaz după competiţie, dar am intrat înapoi în ritm deoarece plănuiesc să particip o altă competiţie, ori Olympia San Marino ori Olympia Hong Kong”, a povestit tânăra.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`