O nouă forță se naște în fotbalul românesc. Primul transfer important, antrenorul Vasile Miriuță
Vasile Miriuță, fost antrenor la CFR Cluj, Dinamo București și ASA Târgu Mureș, a acceptat să semneze cu o echipă din Liga a 3-a, după ce a fost curtat de mai multe echipe din primul eșalon, dar și din cel de-al doilea. Antrenorul în vârstă de 52 de ani a fost atras de un proiect de mare perspectivă.
Baia Mare va deveni un nume important în fotbalul românesc, susține Vasile Miriuță.
„Am ales să vin acasă. Proiectul e pe termen mediu și lung și de asta am acceptat. Primul obiectiv este promovarea în Liga 2.
Vom face un stadion nou. Vom avea o academie de copii și juniori de top. Vrem să strângem aici la noi tot ce este mai bun în Maramureș. Este proiectul domnului primar și am încredere totală în el. Se vor investi sume importante de bani în acest proiect”, a dezvăluit Miriuță pentru Pro Sport.
Vasile Miriuță mizează pe talentul tinerilor fotbaliști din Baia Mare
Talentul tinerilor fotbaliști din Baia Mare a fost unul dintre mai importante motive care l-au convins pe Miriuță să revină acasă.
„Aici la noi am avut mereu copii talentați, valoroși, iar ei vor juca cu inima pentru Baia Mare. Apoi, dacă reușim să atingem obiectivul, trecem la infrastructură. Vom avea terenuri de antrenament, se va schimba totul.
Apoi vom vedea dacă vom putea să ne luptăm și pentru Liga 1, dar primordial rămâne promovarea în Liga 2. Vom lua lucrurile pas cu pas”, a mai declarat antrenorul român.
Ultima echipa la care a antrenat Miriuță este Hermannstadt, de la care a fost îndepărtat de către Anamaria Prodan. Ruben Alves i-a luat locul lui Miriuță.