O handbalistă de la Gloria Buzău, testată pozitiv pentru coronavirus

Publicat: 09 07. 2020, 21:00
sursa foto:pixabay

O sportivă legitimată la echipa feminină de handbal a Clubului Municipal Gloria Buzău a fost depistată pozitiv, miercuri, la testul pentru coronavirus.

Anunțul a fost făcut de clubul sportiv, printr-un comunicat.

”Precizăm că începând cu data de 22 iunie 2020, Direcţia de Sănătate Publică Buzău a dispus instituirea măsurii de izolare la domiciliu pentru 14 zile şi înregistrarea sportivei în evidenţa DSP Buzău, prin adresa nr. 6336 din data de 23 iunie 2020. În acest interval, sportiva a fost permanent monitorizată de către autorităţile locale şi DSP Buzău”, se arată în comunicatul care nu precizează identitatea sportivei, scrie Agerpres.

În documentul semnat de Directorul SCM Gloria Buzău, Ion Cazan, se mai precizează că ”după încheierea măsurii de izolare, în data de 6 iulie 2020, sportiva a efectuat testul pentru SARS-CoV-2, urmând să se alăture lotului echipei de handbal la Cheile Grădiştei pentru efectuarea pregătirii fizice în aer liber”.

Focar de COVID-19 la Petrolul Ploiești: Mai mulți fotbaliști, infectați

Reamintim că, cinci fotbaliști de la echipa Petrolul Ploiști, din Liga 2, au fost depistați pozitiv cu COVID-19. „Lupii galbeni” ar fi trebuit să înceapă meciurile din play-off-ul pentru promovare, însă acestea sunt acum amânate.

Cei 5 jucători au fost internați la Spitalul din Câmpina, iar restul lotului intră în izolare pentru 14 zile.

Conform protocolului sanitar, Petrolul ar putea încasa cea mai mare amendă, adică 100.000 de lei, circa 20.000 de euro, pentru apariția focarului de Covid-19.

Mai multe cazuri de infecție cu coronavirus în Liga 1

Campionatul de fotbal al României trebuia să reînceapă cu meciul dintre Universitatea Craiova și FC Botoșani, dar duelul a fost amânat din cauză că medicul echipei, dar și unul dintre jucători au fost depistați cu COVID-19. În plus, chiar și magazionerul de la FC Dinamo București a fost testat pozitiv.

De asemenea, Federația Română de Fotbal (FRF) a anunțat, printr-un comunicat de presă emis miercuri, că încă un arbitru – al treilea la număr – a fost depistat pozitiv cu COVID-19 și, pe cale de consecință, a fost retras de la delegări. Mai mult, spune forul, colegii cu care s-a văzut în ultimele zile, așa-zișii „contacți”, au intrat în izolare și vor fi testați din nou.

Bilanțul cazurilor de SARS-CoV-2 din România

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, joi, în raportul zilnic, că 614 cazuri noi de COVID-19 au fost confirmate în ultimele 24 de ore din 13.179 de teste, ducând bilanțul total al îmbolnăvirilor depistate la nivel național la 30.789, la un număr total de 809.663 de teste prelucrate.

România a înregistrat cea mai neagră zi de la debutul pandemiei de coronavirus, în condițiile în care până acum ultimele recorduri zilnice erau reprezentate de cele 555 de miercuri, respectiv de cele 523 din 11 aprilie.

Potrivit celui mai recent bilanț, din numărul total de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2, 22.574 au fost externate, dintre care 20.969 vindecate și 1.605 de asimptomatice, externate la 10 zile după depistare, 1.834 au decedat și 240 sunt internate în secțiile de terapie intensivă din țară.