„O consecinţă a unei investiţii care nu a avut loc timp de 24 de ani”. Răzvan Burleanu se absolvă de orice vină după înfrângerea Naționalei și pune totul în seama lui Mircea Sandu
Revenit în țară cu Naționala României după eliminarea în grupe la Campioantul European, Răzvan Burleanu a încercat să dea explicații cu privire la situația critică din fotbalul românesc.
Acesta consideră că rezultatele negative înregistrate la EURO au rădăcini vechi, chiar de pe vremea când Mircea Sandu se afla la conducerea Federației.
"Acest eşec reprezintă o consecinţă a unei investiţii care nu a avut loc timp de 24 de ani, după Revoluţie. Asta e realitatea pe care o avem astăzi. Ce pot să-mi reproşez este că acest proces de reconstrucţie pe care l-am început acum doi ani de zile şi suntem nevoiţi să-l accelerăm la cea mai înaltă viteză nu a început acum 24 de ani. Ca să ai parte de jucători tineri la nivel de echipa naţională ai nevoie ca să fi început investiţia acum 24 de ani. Nimeni nu vă poate promite rezultate peste noapte dacă nu reuşim practic să ne implicăm şi să avem o dezvoltare consistentă şi coerentă", a declarat Răzvan Burleanu, potrivit DigiSport.
Răzvan Burleanu a precizat că în curând va anunța și numele noului selecționer care va sta la cârma echipei Naționale.
"Jucătorii noştri, în comparaţie cu jucătorii de altădată, în spatele cărora foarte mulţi oameni s-au ascuns ani de-a rândul, nu joacă la echipe de top, nu sunt obişnuiţi cu turneele finale. Cu câteva mici excepţii, nu avem jucători care să fi trecut pe la turneele finale. Vom face o analiză şi o să vă comunicăm rezultatele acestei analize în perioada urmatoare, în maximum o săptămână", a mai spus Burleanu.
România s-a întors din Franța luni spre marți după ce a obținut un punct în grupa A de la Campionatul European și a ratat calificarea în optimile turneului.