Numele Steaua București, interzis la TV. CNA dezminte

Publicat: 12 03. 2015, 11:16
Foto: enational.ro

UPDATE 18:05: CNA dezminte, într-un comunicat de presă, informația potrivit căreia ar fi emis vreo decizie, recomandare sau instrucțiune legată de folosirea în programele audiovizuale a denumirii “Steaua București” în transmisiunile sportive radio/TV ale meciurilor de fotbal.

În presă, au apărut știri potrivit cărora Consiliul Național al Audiovizualului a recomandat posturilor de televiziune să folosească numele de „FC Steaua SA”, în loc de Steaua București. Consiliul precizează că este vorba de corespondență, și nicidecum de o decizie.

Potrivit art. 15 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, “În îndeplinirea funcţiilor şi a atribuţiilor ce îi revin potrivit prezentei legi, Consiliul emite decizii, instrucţiuni şi recomandări, în prezenţa a cel puţin 8 membri şi cu votul a cel puţin 6 membri” .

Decizia CNA a fost deja aplicată la meciul de miercuri, din semifinalele Cupei Ligii, atunci când meciul a fost prezentat, având loc între Astra și FC Steaua SA.

De asemenea, Steaua are o siglă nouă pe tricouri și de multe ori, se folosește numele de FCSB, care este o marcă mai veche a clubului.

Clubul a pierdut marca proprie în toamnă, în urma deciziei ÎCCJ. Încă de atunci, gruparea a înregistrat la OSIM diferite mărci.

Negocierile cu Clubul Sportiv al Armatei, care deține vechea marcă, nu sunt excluse de către reprezentanții din Ghencea. Asta, după ce se va încheia procesul de evaluare a mărcii Steaua București.