„Nuevo Dinamo”, cea mai mare țeapă din istoria fotbalului românesc. Giovanni Becali, informații de culise: „Spaniolii nu vor continua”
Investitorii spanioli deja intenționează să se retragă, la doar câteva luni de când au preluat Dinamo București. Giovanni Becali, unul dintre oamenii din fotbalul românesc aproiați de figurile importante ale sportului „rege”, a făcut dezvăluirea.
La Dinamo au venit câțiva jucători cu CV-uri impresionante, dar rezultatele pozitive și banii întârzie să apară. Juan Melero, cel care ar controla, de fapt, proiectul de la distanță și cel care l-a pus pe Pablo Cortacero în legătură cu Ionuț Negoiță, deja a făcut pasul înapoi.
„Eu n-am spus niciodată că totul e în regulă, am spus doar că persoana cu care vorbesc, Juan Melero, e serioasă. El nu fost niciodată acolo, doar coordona, era în spate, l-a lansat pe acest Pablo Cortacero. A fost trimis ca o lance Cortacero. Dintre cei spanioli, doar Rufo e priceput, știe ce vrea.
Când Melero a văzut că racheta lui (n.r. Pablo Cortacero) nu execută exact ordinele, s-a dat la o parte. El l-a convins și pe Contra să vină la Dinamo, Contra îl știa pe Juan Melero de la Getafe. Din ultimele discuții pe care le-am avut, el s-a retras, Melero, și l-a mințit și pe Contra să stea calm, dar racheta lansată a întâlnit nori deși.
E unul dintre cele mai mari blufuri din fotbalul românesc din ultimii 80 de ani. O să plece toți de la Dinamo, nu știu ce va face echipa, poate o să se unească cu a lui Badea. Poate vor veni suporterii din nou. 99%, părerea mea, spaniolii nu vor continua”, a declarat Giovanni Becali la PRO X.
Salarii uriașe la Dinamo București
După ce vor pleca spaniolii, noilor investitori le va fi extrem de dificil să suporte salariile starurilor de la Dinamo București, atenționează impresarul.
„Spaniolii veniți, jucătorii, au contracte de nababi, bugetul lunar de salarii e la 480.000 de euro”, a mai declarat Becali pentru sursa citată.
Până acum, Dinamo București s-a făcut de râs în campionat. După 8 etape este pe locul 15, penultimul, cu 5 puncte. Are o singură victorie, 2 egaluri și 5 înfrângeri.