Novak Djokovici – Tomas Berdych şi Rafael Nadal – Gilles Simon, în semifinalele turneului de la Monte Carlo
Liderul clasamentului ATP, tenismanul Novak Djokovici, îl va întâlni pe cehul Tomas Berdych, locul 7 ATP, în semifinalele turneului de 1.000 de puncte de la Monte Carlo.
Totodată, spaniolul Rafael Nadal, locul 2 ATP, va juca împotriva francezului Gilles Simon, locul 15 ATP. În sferturile de finală de vineri, Djokovici l-a învins pe olandezul Robin Haase, locul 55 ATP, scor 6-4, 6-2, iar Berdych l-a învins, cu scorul 6-7 (4), 6-2, 6-3, pe britanicul Andy Murray, locul 4 ATP.
Rafael Nadal a câştigat meciul cu elveţianul Stanislas Wawrinka, locul 26, scor 7-5, 6-4. Jucătorul spaniol a ajuns la 40 de meciuri consecutiva fără înfrângere pe zgura din Principat.
La rândul său, Simon a trecut, cu scorul de 7-5, 6-4, de compatriotul său Jo-Wilfried Tsonga, locul 5 ATP.
Meciurile din semifinale vor avea loc sâmbătă, urmând ca finala să aibă loc duminică.