Externe - 08 nov, 13:20
Tenismanul sârb Novak Djokovici, numărul unu mondial, a inaugurat joi, statuia sa de ceară la un muzeu din Jagodina, singurul din Serbia de acest tip, informează USA Today.
Djokovici se alătură astfel celor aproximativ 30 de personalităţi sârbe imortalizate în acest muzeu, cum ar fi baschetbalistul Vlade Divac, care a evoluat în NBA.
„Nole” a plecat după inaugurare în staţiunea de schi Kapaonik, el anunţând de miercuri că nu va participa la întâlnirea cu Suedia din Grupa Mondială a Cupei David, programată în week-end, la Nis.
Câştigător al turneului Australian Open după cea mai lungă finală de Grand Slam (5 ore şi 53 de minute), Djokovici şi-a motivat absenţa din Cupa Davis prin programul său foarte încărcat.