Novak Djokovici a devenit tată pentru prima oară (FOTO)

Publicat: 22 10. 2014, 11:03

Tenismanul sârb Novak Djokovici, liderul clasamentului ATP,  a devenit tată pentru prima dată, informează Mediafax.

Djokovici a anunțat nașterea primului său fiu, miercuri, printr-o postare pe o reţea de socializare.

„Stefan, îngerul nostru s-a născut! Sunt foarte mândru de frumoasa mea soţie Jelena! Vă mulţumesc foarte mult pentru dragostea şi suportul vostru. Vă iubesc pe toţi!!!”, a scris Djokovici pe pagina sa de Facebook în limba engleză şi în limba sârbă.

Jelena Ristici a născut marţi seară, la Monte Carlo, potrivit presei sârbe.

Novak Djokovici şi Jelena Ristici s-au căsătorit, la 10 iulie, în parcul din apropierea Plajei Reginei, de pe litoralul muntenegrean al Mării Adriatice.


Foto: Facebook.com