Noel Le Graet a fost ales, sâmbătă, în funcţia de preşedinte al Federaţiei Franceze de Fotbal, pentru un mandat de 18 luni, el înlocuindu-l pe Fernand Duchaussoy, numit după scandalul de la Cupa Mondială din 2010, informează AFP.
Noel Le Graet a fost ales cu 54,39 la sută din voturile exprimate în primul tur, în timp ce Fernand Duchaussoy, care era considerat marele favorit, a primit 45,40 la sută din voturi.
Duchaussoy fusese ales la conducerea federaţiei ca interimar, pe data de 23 iulie 2010, după demisia lui Jean-Pierre Escalettes ca urmare a scadalului de la Cupa Mondială din Africa de Sud.
Pe 18 decembrie, el a fost ales preşedinte cu drepturi depline, cu 79,4 la sută din voturi, după ce Noel Le Graet renunţase să mai candideze chiar înainte de scrutin.
În vârstă de 69 de ani, Noel Le Graet era vicepreşedintele FFF din 2005, el având ca resposabilităţi dosarele economice. Preşedinte al clubului Guingamp, care a promovat în liga a doua franceză, el a mai fost preşedinte al Ligii Naţionale de Fotbal în perioada 1991-2000.