„Ne sunteți model în viață”. Controversă după o poezie scrisă și recitată de juniori pentru Elisabeta Lipă: „E catalogat total aiurea, «comunist»?”
Juniorii Complexului Sportiv Național Orșova i-au scris și recitat o poezie de 15 strofe multiplei campioane olimpice Elisabeta Lipă, președinta Agenției Naționale pentru Sport, potrivit Golazo.ro.
Poezie scrisă și recitată de juniori pentru Elisabeta Lipă
Tinerii sportivi i-au dedicat poezia cu ocazia împlinirii a 60 de ani.
„Dragă doamnă campioană / Ne sunteți model în viață / Ați trecut peste opreliști / Peste vântul crud din țară / Și ați ajuns din satul verde / Să cutreierați planeta / Ridicând la loc de cinste / Steagul nostru și ștafeta / Vă iubește toată țara / Dar noi vă iubim mai mult / Sunteți pentru noi modelul / Ce pe toate le-a-ntrecut / Căci pe lângă demnitate / De a purta pe umeri țara / Zâmbetul vă e ca florea / Ce-nflorește primăvara / Cald, frumos, sincer și nobil / Ne zâmbiți cu bunătate / Și ne învățați să facem din cădere demnitate / Dacă vâsla ne trădează / Ne învățați să învingem vântul / Să zburăm parcă pe apă / Iar pe sol să știm ca gândul”, sunt câteva dintre versurile recitate în mesajul video pe care i l-au transmis Elisabetei Lipă.
Reacția șefului de la Complexul Sportiv Orșova
Între timp, mesajul video a fost șters de pe Facebook.
„Am văzut clipul pe Facebook, nu știam de el. De pe o parte, intenția a fost frumoasă. Poate poezia puțin cam lungă, nu știu… Prefer să mă abțin. Dar, din câte am înțeles ulterior, trebuia să fie un mesaj personal”, a declarat șeful Complexului Sportiv Național Orșova, Horia Goliciu, pentru Golazo.ro.
Oficialul consideră că urarea a fost „un gest absolut normal”.
„În primul rând, clipul nu trebuia să fie public. Era doar pentru doamna Lipă. Ideea e că eu încurajez manifestări artistice, culturale, pentru dezvoltarea acestor sportivi. Noi facem mult mai multe chestii. În timpul liber dansăm, scriem poezii, eseuri, facem teatru. Trebuie să-i dezvoltăm nu doar ca sportivi, ci ca întreg.
(…) Un gest absolut normal. E catalogat total aiurea, «comunist»? Păi stați puțin, ce înseamnă comunist? Păi noi nu mai suntem sănătoși, am devenit o societate bolnavă? Nu mai putem face un gest frumos, nu mai putem cânta «La mulți ani» nimănui? Nu mai putem adresa cuvinte frumoase?”, a mai spus Horia Goliciu.