Naționala României urcă pe poziția 29 în clasamentul FIFA

Naționala României urcă pe poziția 29 în clasamentul FIFA
Foto: Adevarul.ro

Tricolorii au urcat două poziții în clasamentul FIFA, până pe locul 29, fiind cea mai bună clasare din luna mai 2010 obținută de jucătorii primei reprezentative.

De asemenea, potrivit clasamentului dat publicității joi de FIFA, se confirmă faptul că Portugalia, Grecia, Croația și Ucraina vor fi capi de serie la barajul pentru calificare la Cupa Mondială din 2014, una dintre cele patru echipe urmând să joace împotriva României în manșa dublă.

Conform clasamentului FIFA-Coca-Cola, Portugalia este pe locul 14, Grecia pe 15, Croaţia pe 18, iar Ucraina pe 20. În cealaltă urnă vor fi Franţa – locul 21, Suedia – locul 25, România – locul 29 şi Islanda – locul 46.

Lider în clasament rămâne în continuare Spania, campioană mondială şi dublă campioană europeană, urmată de Germania și Argentina.

Naționala României îi are vecini în clasament pe sârbi, pe poziția 28, și pe sloveni, pe locul 30.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`