Deși, inițial FRF anunțase că Național Arena va fi inaugurat cu meciul România-Argentina, acum reprezentanții au hotărât altceva. Peru ar putea fi adversarul României pe 10 august, potrivit site-ului Sport.ro.
Șefii federației de la Lima au fost contactați și în principiu și-au dat acordul. Cu toate că oferta financiară a Federației Române de Fotbal este atractivă pentru echipa națională, Peru nu știe sigur dacă vor putea să se prezinte la timp cu toți jucătorii importanți.
Pregătirile de la Național Arena au intrat pe ultima sută de metri. Luni seară a fost pornită în premieră nocturna și gazonul a început să fie montat. Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a mers în control să vadă dacă totul decurge cum trebuie.
“Ne preocupă intrările și ieșirile din stadion, tot ce înseamnă afluirea și defluirea de la stdion, în parallel cu ce se întâmplă în mijloc. Irigația suprafeței de joc este făcută, iar gurile rele or să continue să meste în continuare toate astea”, a declarat primarul general al Capitalei.
De asemenea, gazonul va fi gata în câteva zile, un gazon de nivel european, cumpărarat din Italia cu 3 milioane de euro.