Usain Bolt este cel mai rapid om al planetei, el dovedind asta prin recordurile aduse în acest sport și prin cele nouă medalii olimpice.
Puțini știu însă cât efort depune atletul pentru a ajunge la performanțele avute.
Presa din Statele Unite a publicat o fotografie cu picioarele lui Bolt.
Ajuns la 29 de ani, el a câștigat toate cele trei probe la Jocurile Olimpice de la Rio, probe pe care le câștigase și la ediția precedentă a Olimpiadei, la 100, la 200 de metri şi la ştafeta de 4×100 de metri.
Bolt spune că aceasta este ultima Olimpiadă la care ia parte, deși la începutul anului spunea că sunt șanse să-l vedem și la JO din Tokyo din 2020.
''La Rio va fi cu siguranţă ultima mea participare. Dacă voi realiza aici ceea ce mi-am propus, va fi greu pentru mine să am o altă motivaţie pentru încă patru ani, deci mă voi opri'', a spus Bolt, scrie Adevărul.