Multipla campioană Elena Ceampelea s-a retras din activitate, după 50 de ani dedicați gimnasticii artistice

Multipla campioană Elena Ceampelea s-a retras din activitate, după 50 de ani dedicați gimnasticii artistice

Multipla campioană, antrenoare emerită, arbitru internațional Elena Ceampelea, s-a retras din activitate, după o carieră de 50 de ani dedicată gimnasticii artistice peste 50 de ani, relatează Agerpres.

Elena Ceampelea a primit mulțumiri din partea președintele Clubului Sportiv al Armatei Steaua București, George Boroi, care a precizat că, sub  ”bagheta magică” a multiplei campioane au înflorit talente precum Loredana Boboc, Claudia Presecan, Alexandra Eremia, Silvia Stroescu sau Sandra Izbașa.

George Boroi a mulțumit Elenei și pentru dăruirea excepționala și pentru toate performanțele pe care le-a realizat de-a lungul carierei.

Elena Ceampelea, născută pe 3 februarie 1947, în localitatea Ploiești, a fost componentă de baza a echipei de gimnastică a României la Jocurile Olimpice de la Tokyo 1964 și Munchen 1972. La Tokyo, echipa s-a clasat pe locul 6, iar la Munchen a ocupat locul 5. La nivel național, în perioada 1965-1971 a fost campioana națională, dominând autoritar toate aparatele. Începând cu anul 1974, de la vârsta de 27 de ani, s-a dedicat antrenoratului și arbitrajului, devenind în 1985 arbitru internațional și în 1996 antrenor emerit. Din 1991 este antrenor la CSA Steaua București.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:09 - Atenționare de călătorie MAE: Posibile perturbări ale transportul public din Belgia
23:52 - Un oficial UE a fost condamnat la închisoare în Belarus. L-ar fi insultat pe Aleksandr Lukașenko
23:42 - Protest uriaș la Viena după preluarea puterii de către extrema dreaptă. Zeci de mii de oameni au ieșit în stradă. „Mi-e teamă pentru Europa pentru că autocrați nebuni ajung la putere”
23:26 - A murit Marius Ciugarin, fost fotbalist la Steaua și Sportul Studențesc
23:07 - Grădina zoologică din Oradea va avea o nouă locație, de aproape patru ori mai mare
23:02 - Nicușor Dan, despre modernizarea iluminatului public din București: 23,3 milioane lei pentru un oraș mai eficient energetic! Până în vară, vor fi înlocuite încă 7.822 de lămpi pe 34 de bulevarde
22:37 - Eugen Tomac: Președintele Iohannis cu cât mai mult stă la Cotroceni, cu atât mai mult rău face democrației românești. El este cel mai contestat și are pârghii pentru a detensiona situația (VIDEO)
22:36 - Noul ministru al Educației, despre efectele negative ale meditațiilor asupra sistemului de învățământ. „Trebuie fiscalizate pentru a nu scuti profesorul să-și facă bine datoria la clasă”
22:09 - Daniel Breaz (PNL): Dacă dorim într-adevăr să avem un Președinte al acestei alianțe pro-europene, va trebui să fim consecvenți și să mergem cu același Președinte (VIDEO)
22:02 - Poștașii au început împărțirea pensiilor. Cât mai au de așteptat cei care primesc banii pe card