Porto a ieşit învingătoare pe terenul celor de la Vitoria Guimaraes, meciul terminându-se cu 2-1.
Cu toate acestea, meciul a avut parte de un moment regretabil.
Mai precis, Moussa Maregna, jucătorul în vârstă de 28 de ani, a fost victimă a rasismului.
Imediat după golul marcat, din minutul 69, atacantul a cerut schimbarea, nemaisuportând să audă ţipetele de maimuţă ale suporterilor echipei adverse, scrie aftonbladet.se.
Astfel, acesta a cerut schimbarea, în ciuda faptului că adversarii, colegii şi antrenorii au încercat să-l convingă să rămână pe teren.
În cele din urmă, sportivul a fost înlocuit.
Înainte să intre în tunelul ce duce la vestiare, acesta le-a arătat suporterilor rasişti degetul mijlociu.
Ulterior, Moussa Maregna şi-a vărsat frustrarea pe Instagram spunând că „Vreau să le transmit acestor idioți doar atât: «Duceți-vă dracului!» ”.
Acesta le-a mulţumit, în mod ironic, şi arbitrilor.
„Le mulțumesc și arbitrilor. În loc să mă protejeze, mi-au dat cartonaș galben pentru că mi-am apărat culoarea pielii. Sper să nu vă mai văd pe terenul de fotbal. Sunteți o rușine!”, a menţionat el.
Moussa Marega, victimă a rasismului. Atacantul a cerut schimbarea: “Duceți-vă dracului!” (VIDEO)
Marega abandonou o campo após ouvir insultos racistas vindos da bancada em Guimarães.
(via @vsports_pt)pic.twitter.com/nYfTCEcBY4
— B24 (@B24PT) February 16, 2020
Precizăm că, Moussa Marega este un fotbalist profesionist malian, născut în Franţa , care pentru clubul Primeira Liga Porto și echipa națională din Mali .
Acesta şi-a început cariera în Franța . După un an cu Espérance în Tunisia, s-a mutat la Marítimo din Primeira Liga în 2015. La scurt timp, a semnat pentru Porto, scrie wikipedia.org. După ce a petrecut un an, respectiv 2016 – 2017 împrumutat la Vitória Guimarães , a revenit în Porto și a câștigat un titlu de liga.
Moussa Marega și-a făcut debutul internațional pentru Mali în 2015 și a făcut parte din echipa lor la Cupa Africii Națiunilor din 2017 și 2019 .