Meciul de miercuri seară dintre Monica Niculescu şi Caroline Wozniacki a fost marcat de o ceartă urâtă atât în timpul meciului, cât şi la declaraţiile de după meciul.
După ce Monica Niculescu a revenit de la 1-4 şi a egalat scorul, numărul 1 mondial s-a deplasat la arbitrul de scaun şi a reclamat că româncă scoate prea multe zgomote.
”Gemea atunci când loveam mingea și acest lucru nu ar trebui să se întâmple”, şi-a motivat Wozniacki gestul, în interviul de după meci, conform Digisport.
Monica Niculescu s-a arătat deranjatată de acest gest al danezei, susţinând că a scos-o din ritm toată întreruperea.
„M-a scos din ritm cu cearta aceea. Arbitrul a spus că nu vede ceva în neregulă, dar ea a tras foarte mult de timp”, a precizat Niculescu.
După meci, Caroline Wozniacki a acuzat că Niculescu a trişat scotând sunete doar ca să o irite şi astfel „este singurul mod în care poate câştiga”.
Monica Niculescu a reacţionat foarte dur după ce a auzit declaraţiile danezei şi a criticat acest comportament spunând că e nedemn pentru un număr 1 mondial.
„Foarte urât din partea ei, eu n-am mai auzit ca un număr 1 mondial să declare aşa ceva. Mi s-a părut foarte urât din partea ei. Eu aşa joc. Chiar sunt foarte dezamăgită de ce a zis şi mi se pare că-şi dă prea multă importanţă. Nu am vrut să intru în capul ei. Eu aşa joc şi aşa mă comport, aşa fac în fiecare meci şi nu am auzit pe nimeni să spună ceva.
Mi se pare că lipsă de fair-play a fost ce a făcut ea, că s-a certat cu arbitrul şi m-a scos puţin din ritm, din păcate. Jucam foarte bine acolo, revenisem şi faptul că s-a certat cu arbitrul şi a tras de timp mi s-a părut lipsă de fair-play”, a afirmat românca în interviul de după meci.