Monica Niculescu a pierdut finala de la Wimbledon

Publicat: 16 07. 2017, 08:04

Perechea formată din jucătoarea română de tenis Monica Niculescu și taiwaneza Hao-Ching Chan a fost învinsă fără drept de apel de cuplul rus Ekaterina Makarova/Elena Vesnina, cu 6-0, 6-0, sâmbătă, în finala probei feminine de dublu la Wimbledon.

Monica Niculescu a reușit cea mai mare performanță din cariera sa, egalând totodată cea mai bună performanță românească feminină la Wimbledon. În 1978, Virginia Ruzici juca și ea finala feminină de dublu, alături de iugoslava Mima Jausovec, cele două fiind învinse de australiencele Kerry Melville Reid/Wendy Turnbull, cu 4-6, 9-8 (10-8), 6-3., scrie agerpres.

Pentru performanța lor, Niculescu și Chan vor fi răsplătite cu un cec de 200.000 de lire sterline și cu 1.300 de puncte WTA. Învingătoarele s-au ales cu 400.000 de lire sterline și 2.000 de puncte.