O jurnalistă sportivă a fost nevoită să treacă prin momente stânjenitoare în timpul unui meci de fotbal. Este vorba despre brazilianca Gisele Kumpel, reporter la Radio Monumental, care a depus o plângere împotriva mascotei Saci de la Internacional de Porto Alegre pentru hărțuire sexuală.
Kumpel a explicat că mascota lui Internacional avea un comportament nepotrivit atunci când se afla în spatele porții, în timpul meciului. Gazdele au câștigat cu 3-2 împotriva lui Gremio, fosta echipă a lui Ronaldinho.
„A venit lângă mine și m-a îmbrățișat. A rămas îmbrățișându-mă. Chiar și cu masca pusă, mi-a împins capul și a făcut un gest de sărutat. Am auzit sunetul de sărut și i-am simțit transpirația”, a explicat jurnalista.
„Eram singura femeie din acea parte a terenului. Au fost și alți jurnaliști, dar mi-a făcut doar mie acest gest”, a mai spus ea.
Poliția a intrat deja în posesia imaginilor de pe camerele de supraveghere ale stadionului, pentru ca organele să investigheze cazul. Angajatul care îndeplinea rolul de mascotă a fost scos din activitate pe întreg parcursul anchetei, scrie ziare.com.
Jurnalista a descris incidentul pe rețelele de socializare ca fiind „încă o zi a femeilor care vor să-și facă treaba în fotbal și suferă pentru asta cu idioți care sunt criminali”.
„Mă duc până la capăt pentru ca nicio altă femeie să nu treacă prin asta”, a mai spus ea.
Vezi această postare pe Instagram