Momente stânjenitoare la meciul dintre Sorana Cîrstea și Petra Kvitova. Un bărbat aflat în tribune a avut reacții ieșite din comun

Momente stânjenitoare la meciul dintre Sorana Cîrstea și Petra Kvitova. Un bărbat aflat în tribune a avut reacții ieșite din comun
Sursă foto: Hepta - Zuma Press / Rob Prange

Momente stânjenitoare la meciul dintre Sorana Cîrstea (32 de ani, 74 WTA) și Petra Kvitova (Cehia, 33 de ani, 12 WTA) la „Hard Rock Stadium“, la Miami. Tribuna României a fost aproape goală, însă cei câțiva spectatori au făcut atmosferă ca la meci.  Înarmați cu steaguri tricolore, au încurajat-o gălăgios pe românca aflată pe teren.  Unul dintre ei a încercat să o șicaneze pe Petra Kvitova. Cehoaica, vizibil deranjată, a aruncat niște priviri tăioase în direcția omului din tribune. Din cauza acestuia, Petra și-a pierdut concentrarea și a cedat game-ul, acesta fiind primul break al meciului. Mai târziu, românul cu comportament grobian a fost atenționat că n-are voie să o șicaneze pe Kvitova.  Potrivit adevarul.ro, până la finalul meciului, suporterul n-a mai avut alte derapaje.

Sorana Cîrstea a pierdut partida de la Miami în fața Petrei Kvitova

În final, Sorana Cîrstea (32 de ani, 74 WTA) a fost învinsă de Petra Kvitova (33 de ani, 12 WTA), scor 5-7, 4-6.

Începând de luni, odată cu actualizarea clasamentului WTA, Sorana Cârstea va face un salt de 33 de poziții, până pe locul 41 WTA. Pentru parcursul de la Miami Sorana Cîrstea a obținut 325.635 de dolari și 390 de puncte WTA

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră