Momente emoționante în Giulești: 3.000 de suporteri au luat parte la ultimul meci al Rapidului înainte de demolarea arenei (VIDEO)

Publicat: 26 06. 2017, 11:21
Foto: Cristi Preda

Au fost momente emoționante, duminică, pe stadionul din Giulești.

Rapidiștii au sărbătorit 94 de ani de istorie, într-un turneu de gală, sub privirile a 3.000 de suporteri, potrivit GSP.

A fost ultimul meci pe vechiul Giulești, asta înainte ca arena să fie modernizată pentru proiectul EURO 2020, ea făcând parte din cele patru stadioane, alături de Ștefan Cel Mare, Ghencea și Arcul de Triumf, care vor fi reabilitate.

Astfel, Clubul Sportiv Rapid și Asociația Rapid Old Boys au organizat o gală, acolo unde Rapid a jucat în compania altor trei echipe de tradiție, Petrolul, Progresul și Craiova Maxima, câștigând în fața primelor două și remzând cu oltenii.

Toată lumea a ieșit, însă, victorioasă, toți cei care au jucat primind cupe și medalii.

#DIRECT_ONE_1t4pzf#

La acest eveniment au luat parte 3.000 de suporteri care au făcut o atmosferă demnă de numele Rapidului, așa cum ne-au obișnuit de-a lungul timpului.