Moment straniu la Indian Wells. Belarusa Viktoria Azarenka a început să plângă din senin și a fost nevoie de întreruperea meciului (VIDEO)

Publicat: 15 03. 2022, 10:36
Actualizat: 15 03. 2022, 20:18
De-a lungul carierei, Viktoria Azarenka a fost numărul 1 mondial în tenisul feminin timp de 51 de săptămâni. Foto: Hepta.ro / Abaca Press / Dubreuil Corinne/ABACA

Tenismena belarusă Viktoria Azarenka a fost protagonista unui moment straniu în timpul duelului cu Elena Rybakina de la Indian Wells. Finalista ediției trecute a izbucnit în lacrimi chiar în timpul meciului, iar arbitrul de scaun a fost nevoit să întrerupă partida pentru a vedea ce se întâmplă.

În vârstă de 32 de ani, belarusa este una dintre cele mai experimentate sportive din circuitul WTA și câștigase turneul de pe hardul californian în 2012 și 2016, iar în 2021 a ajuns până în marea finală, fiind învinsă de Paula Badosa.

După ce a dispus de Astra Sharma (locul 96 mondial) în minimum de seturi, Azarenka (locul 15 mondial) a dat peste Elena Rybakina (locul 20 mondial) și a cedat primul set după doar 39 de minute, scor 3-6.

Belarusa Viktoria Azarenka a început să plângă din senin și a fost nevoie de întreruperea meciului

În actul al doilea, la 2-2, Viktoria Azarenka a comis o dublă greșeală și a izbucnit aparent inexplicabil în lacrimi. Arbitrul de scaun a întrerupt meciul și a coborât să vadă ce se întâmplă.

Imaginile VIDEO pot fi urmărite Digisport.ro

„Aveţi nevoie de ajutor?”, a întrebat-o arbitrul, în timp ce Azarenka a repetat de mai multe ori că este „dezolată”.

Elena Rybakina a intervenit și a întrebat ce se întâmplă.

„Doar am verificat dacă este bine”, i-a răspuns arbitrul.

„De acord, dar este normal?”, a fost reacția sportivei din Kazahstan.

„Nu, nu este normal. Este prima oară când se întâmplă acest lucru”, a continuat arbitrul.

În cele din urmă partida a fost reluată și dusă la bun sfârșit. Învinsă 3-6 / 4-6, Victoria Azarenka a părăsit terenul în grabă, în aplauzele spectatorilor din tribune.