Mirel Rădoi, pus la ZID de Gigi Becali: Nu împart Steaua cu el

Publicat: 26 05. 2017, 20:20
Foto: ProSport

FinanțatorulFCSB, Gigi Becali i-a răspuns finuluiMirel Rădoi, după ce fostul căpitan al roș-albaștrilor a spus că nu vrea să intre în conflict cu latifundiarul pentru că acesta nu se pricepe la fotbal.

Gigi Becali a declarat că nu vrea să se certe cu Rădoi, dar, totuși, l-a pus la punct pe finul său favorit, potrivit digisport.ro.

„El, Mirel, a spus ’nașul meu, nu vreau să mă cert cu el!’ Păi, de ce să te cerți cu mine? Și mai spune, ’domn’ne, avem alte opinii despre fotbal și nu pricepe fotbalul’.

Da, dar nu avem nimic în comun, adică el nu este acționar cu mine la Steaua, nu împart Steaua cu el și nici nu e obligatoriu ca nașul și cu finul să vorbească despre fotbal.

Nașul cu finul pot să vorbească și despre altceva, nu neapărat numai despre fotbal, ca să se certe.
Și n-am obligație ca să-i dau raportul lui Mirel despre ce fac la fotbal. Sunt banii mei și nu dau raport la nimeni”, a spus Becali, laDigi Sport.

Mirel Rădoi a dezvăluit de ce nu mai vrea să discute cu patronul FCSB, mai ales că actualul șef al roș-albaștrilor nu acceptă păreri diferite de ale sale.

„Nu am mai discutat cu Gigi Becali pentru că nu vreau să mă cert cu el. Nu am mai vorbit, pentru că sigur am avea discuții contradictorii. Fiecare dintre noi vede fotbalul în felul lui iar felul lui nu este cel corect.

Eu i-am spus că, atâta timp cât va gândi așa, va greși. Pentru el, cei care-i spun adevărul îl deranjează și crede că ori au o răutate, ori nu se pricep la fotbal. Așa că, prefer să rămânem cu impresiile pe care le avem”, a spus Rădoi