Sport
Remiza obţinută cu ASA Târgu Mureş, în prima etapă a Ligii I, este importantă pentru moralul jucătorilor, este de părere antrenorul echipei Dinamo, Mircea Rednic, care a mai spus că nu se poate pregăti o echipă în trei săptămâni.
„Este un punct cu ASA, un punct important pentru moralul jucătorilor. A fost timpul foarte scurt, nu poţi în trei săptămâni să pregăteşti o echipă, nu ştiu de ce ne-am grăbit. Suntem mulţumiţi, mai bine de atât nu puteam scoate, avem un singur atacant”, a declarat Rednic citat de Mediafax.
Formaţia ASA Târgu Mureş a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul susţinut, duminică, pe teren propriu, în compania echipei Dinamo, în prima etapă a Ligii I.