Mircea Rednic, demis de la Dinamo. Cine îi ia locul

Publicat: 21 12. 2021, 17:22
Actualizat: 21 12. 2021, 17:37
Mircea Rednic / Foto: FCDinamo.ro

Mircea Rednic a fost dat afară de la Dinamo, după eșecul de luni, împotriva celor de la Farul Constanța, scor 2-0 pentru echipa lui Gică Hagi.

„Subsemnatul, Mureșan Iuliu Paul, administrator special al debitoarei DINAMO 1948 S.A., (în reorganizare judiciară, in judicial reorganisation, en redressement) (…), vă aducem la cunoștință următoarele:

1. Contractul de activitate sportivă încheiat între clubul DINAMO 1948 S.A., (în reorganizare judiciară, in judicial reorganisation, en redressement) și Domnul Mircea Rednic și-a încetat efectele cu efect imediat azi, 21 Decembrie 2021.

2. Începând de mâine, 22 Decembrie 2021, calitatea de antrenor principal al DINAMO 1948 S.A. – în reorganizare judiciară, in judicial reorganisation, en redressement, va fi preluată de Domnul Flavius Stoican.

Cu stimă, Administrator special al DINAMO 1948 S.A., în reorganizare judiciară, in judicial reorganisation, en redressement Mureșan Iuliu Paul”, a fost comunicatul emis de „câini”, pe Facebook.

În locul lui Mircea Rednic va veni pe bancă Flavius Stoican, care va încerca să realizeze o misiune dificilă, salvarea de la retrogradare.

Palmaresul lui Mircea Rednic la Dinamo

Mircea Rednic a preluat Dinamo în octombrie. 12 meciuri i-a pregătit pe „câini”, care au înregistrat 8 înfrâgeri, 2 egaluri și o singură victorie. Experiența „Puriului” la Dinamo a fost cea mai slabă din carieră, cu o medie de doar 0,5 goluri pe meci.

De-a lungul timpului, antrenorul de 59 de ani a avut 5 mandate la Dinamo. Cele mai prolifice au fost primele două, din perioada 2006-2007 și 2008-2009.

De partea cealaltă, Flaviu Stoican a mai antrenat Dinamo în perioada 2013-2014 și în 2015. Ultima dată a antrenat FC U Craiova.

În campionat, Dinamo este pe locul 15, penultima, cu 12 puncte în 21 de etape, cu 3 victorii, 3 egaluri și 15 înfrângeri, „palmares” la care a „contribuit” și italianul Dario Bonetti.