Sport - 16 nov, 09:25
Antrenorul echipei Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că va continua şi în sezonul viitor ca antrenor al grupării ucrainene, informează shakhtar.com, potrivit Mediafax. Echipa se va muta însă din Donețk, din cauza violențelor din ultima perioadă.
Mircea Lucescu a preluat conducerea tehnică la 16 mai 2004 și a câştigat alături de clubul ucrainean opt titluri de campion, cinci cupe, cinci supercupe şi Cupa UEFA.
Presa turcă a notat, în ultimele zile, că Galatasaray ar fi ajuns la un acord cu Mircea Lucescu şi că tehnicianul chiar s-ar fi gândit la aducerea unor jucători la echipa turcă.