Mircea Lucescu, cel mai titrat antrenor român, s-a arătat dispus să investească la Dinamo împreună cu Ion Țiriac, dar principala condiție a celor doi este construirea noului stadion, potrivit Digisport.ro.
Construirea unei noi arene în Parcul Dinamo se lasă așteptată de multă vreme. După o îndelungată epopee juridică, noul stadion ar urma să fie finalizat în 2025 și aibă o capacitate de 25.000 de locuri.
Echipa de fotbal este în continuare în criză și ocupă ultima poziție în Superligă. De altfel, este singura formație sigură din punct de vedere matematic că va evolua în play-out și, cel puțin în acest moment, pare să aibă șanse minime să evite retrogradarea.
Următorul meci al „câinilor” are loc luni seară, la Ovidiu, împotriva Farului.
„Il Luce” s-a arătat dispus să investească la Dinamo alături de Ion Țiriac, dar o condiție principală este noul stadion.
„Suntem doi oameni de sport. Nu se pune problema. Atât timp cât Dinamo nu are un stadion, nu ai nicio speranță că lucrurile vor evolua. Trebuie să se facă o bază serioasă de pregătire. Zona centrală a lui Dinamo este extrem de accesibilă. Stadionul poate să fie foarte folosit pentru multe lucruri, nu numai fotbal.
Să dea drumul la acest proiect. Altfel, nu ai de unde s-o apuci. Cred că uitați câți ani am eu. Să vedem. E de discutat despre așa ceva. Ţiriac ar vrea să se implice. Vrea să aibă convingerea că implicarea lui va duce la rezultate. Noi nu suportăm nereușita!”, a declarat Mircea Lucescu la Digi Sport.