Mircea Lucescu face SENZAȚIE oriunde antrenează: A câştigat primul trofeu cu Zenit, Supercupa Rusiei, după 1-0 cu ŢSKA Moscova

Publicat: 24 07. 2016, 15:43
foto: prosport.ro

Mircea Lucescu a câștigat sâmbătă primul trofeu cu Zenit Sankt Petersburg, clubul rus pe care îl antrenează, la meciul jucat cu ŢSKA Moscova, în Supercupa Rusiei, informează Prosport.

Echipa lui "Il Luce" a câștigat cu scorul de 1-0 contra ŢSKA Moscova.

Mircea Lucescu a reuşit să cucerească primul său trofeu pe banca celor de la Zenit, deşi a pierdut cel mai important jucător, pe brazilianul Hulk, şi l-ar putea pierde şi pe Axel Witsel.

Într-o partidă comparată de presa din Rusia cu El Clasico, ca urmare a faptului că cele două combatante au dominat de o manieră categorică campionatul în ultimii 10 ani (au câştigat 8 din ultimele 10 titluri), Zenit s-a impus graţie golului marcat de brazilianul Mauricio, în minutul 22.

Astfel, după 22 de trofee câştigate în Ucraina, cu Şahtior, Lucescu îşi trece în palmares primul trofeu în Rusia, pe banca lui Zenit Sankt Petersburg.