Mircea Lucescu: Dacă nu eram eu, 100% Steaua nu câștiga Cupa Campionilor în 1986
Mircea Lucescu, tehnicianul echipei Șahtior Donețk, susține că el i-a ajutat pe steliști să câștige Cupa Compionilor în mai 1986 deoarece a creat o competiție acerbă Stelei înainte de revoluție, relatează Digi Sport.
Lucescu a afirmat, în urma meciului Steaua-Dinamko Kiev, pierdut de roș-albaștrii, că s-a făcut o presiune mult prea mare pe jucători.
”Îmi pare rău pentru Steaua, pentru că a avut jocul în mână, putea să câștige contra celor de la Dinamo Kiev. Dar, a fost o precipitație, se făcuse o presiune prea mare asupra lor și dacă au ajuns să se lovească între ei în fața porții, asta demonstrează clar că nu erau liniștiți. N-au fost cu nimic mai prejos față de Dinamo Kiev, din contră au jucat mai bine ca ei”, a spus Lucescu.
Întrebat de ce Steaua domină autoritar în acest moment întrecerea internă, dar nu reușește să obțină rezultate bune în partide din cupele europene, tehnicianul a explicat că dacă nu există competiție internă nu există șanse de reușită.
”Dacă nu există competiție internă, nu faci nimic, dacă nu există două-trei echipe puternice, echilibrate valoric, care să se bată foarte tare la titlu, e foarte greu. Mi-aduc aminte de performanța Stelei din 1986, când a câștigat Cupa Campionilor Europeni. Acum, nu că vreau să mă dau eu mare, să mă laud, dar dacă nu se întâmpla ca eu să preiau Dinamo și să creez imediat o stare de dispută și de concurență teribilă cu Steaua, dacă nu făceam acest lucru, Steaua 100% nu câştiga Cupa Campionilor, nu mai avea concurenţă. Competiția este singura care creează valoare și performanță”, a arătat Mircea Lucescu.