Mircea Lucescu ar veni să lucreze pro bono pentru FRF, susține Ovidiu Ioanițoaia: „Această ofertă pentru Mutu este un cadou pe care i-l face Federația”

Mircea Lucescu ar veni să lucreze pro bono pentru FRF, susține Ovidiu Ioanițoaia: „Această ofertă pentru Mutu este un cadou pe care i-l face Federația”
Foto: Hepta.ro / Abaca Press / AA/ABACA

Mircea Lucescu ar fi dispus să lucreze pro bono pentru Federația Română de Fotbal, susține Ovidiu Ioanițoaia într-o declarație la GSP Live.

FRF este în căutare de selecționer pentru prima reprezentativă după despărțirea de Edi Iordănescu, iar Gică Hagi, prima propunere a comisiei tehnice, a refuzat oferta. În prezent, principalul favorit la preluarea funcției ar fi Adi Mutu.

Ce a spus Ovidiu Ioanițoaia despre varianta Adi Mutu

Jurnalistul spune că are „unele rezerve față de o astfel de variantă”.

„Înțeleg că acum oferta se va îndrepta către Mutu. Sigur, aici îmi permit să am unele rezerve, dincolo de respectul față de cariera de fost mare fotbalist a lui Mutu. A fost un mare fotbalist, e posibil să devină și un mare antrenor, dar în momentul de față mă îndoiesc că e.

La echipa națională nu vii ca să înveți, la echipa națională vii să predai, trebuie să fii profesor, de-aia am și lansat chiar în emisiunea ta, Alex, varianta cu Chivu și Mircea Lucescu”, a declarat Ovidiu Ioanițoaia.

Ovidiu Ioanițoaia: Mircea Lucescu ar veni să lucreze pro bono pentru FRF

Jurnalistul a vorbit și despre varianta Mircea Lucescu.

„E păcat să nu folosim extraordinara experiență a lui Mircea Lucescu, cu atât mai mult cu cât am înțeles de la el că, dacă ar veni la Federație, ar veni să lucreze pro bono, n-ar avea nevoie de bani, cum îl acuză unii, că nu se mai satură Lucescu de atâția bani.

Chiar și Rednic, Dan Petrescu, Reghecampf, Șumudică, toți cei vehiculați la națională, sunt mai recomandați de cariera de antrenor decât este Mutu pentru postul de selecționer. Din punctul meu de vedere, această ofertă pentru Mutu este un cadou pe care i-l face Federația”, a mai declarat Ovidiu Ioanițoaia.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`