Mircea Lucescu a acceptat să fie noul selecționer al naționalei, după trei ore de negocieri cu FRF

Publicat: 05 08. 2024, 15:02
Foto: Hepta.ro / Abaca Press / AA/ABACA

Mircea Lucescu (79 de ani) a purtat trei ore de negocieri cu Federația Română de Fotbal și a acceptat să devină noul selecționer al echipei naționale, o situație care urmează să fie oficializată de FRF cu un anunț oficial pe site, potrivit GSP.

A mai fost selecționer al naționalei

Mircea Lucescu a mai fost selecționer al primei reprezentative în perioada 1981-1986, mandat în care a bifat 58 de meciuri (24 de victorii, 19 remize și 15 înfrângeri).

Cu 36 de trofee de-a lungul carierei, el este cel mai titrat antrenor român.

„Il Luce” a mai avut o experiență ca selecționer, pe banca Turciei, între august 2017 și februarie 2019, adunând 4 victorii, 6 remize și 7 înfrângeri.

Ce spunea Mircea Lucescu

În finalul lunii iulie, antrenorul a vorbit despre posibilitatea de a prelua naționala, care a rămas fără selecționer după despărțirea de Edi Iordănescu.

„Este adevărat că am vorbit cu Stoichiță, am tot vorbit, cred că de vreo patru ori până acum. Ar fi fost bine să-l convingă pe Edi să rămână, dar…. Eu am fost mereu dispus să ajut. Voi stabili un record mondial. Nu cred să mai existe cineva care să se întoarcă după atâția ani la națională”, a declarat Mircea Lucescu pentru Fanatik.