Ministerul Sportului vrea să aloce bani publici pentru renașterea oinei, un joc tradițional românesc care s-a bucurat de tot mai puțină popularitate

Ministerul Sportului vrea să aloce bani publici pentru renașterea oinei, un joc tradițional românesc care s-a bucurat de tot mai puțină popularitate
Foto: Facebook @ Federația Română de Oină

Un ordin publicat în Monitorul Oficial arată că Ministerul Sportului, condus de Eduard Novak, a decis să investeacă în oină printr-un program național finanțat din bani publici, potrivit G4Media.ro. Deși este considerată sport național în România și a fost atestată documentar încă din 1364, oina se bucură la ora actuală de prea puțină popularitate și, potrivit federației, mai există doar 32 de cluburi la nivel național.

Ministerul Sportului vrea să aloce bani publici pentru renașterea oinei

Potrivit ordinului, Programul național „Redescoperă Oina” este unul dintre cele patru programe sportive de utilitate publică prevăzute cu bani de la bugetul de stat în 2022, însă Ministerul Sportului nu a menționat analizeze pe care și-ar fi fundamentat decizia.

Oina este un joc sportiv tradițional românesc, însă în ultimele decenii a devenit un sport cel mult marginal ca profil mediatic. Nu există transmisii televizate și nici sponsori majori, iar competițiile de anvergură sunt practic inexistente.

Datele Federației Române de Oină arată că la nivel național mai există doar 32 de cluburi.

De altfel, forul se luptă de peste un deceniu să revigoreze acest sport, iar programul face parte din eforturile pe care le-a întrerpins în acest sens, potrivit Impactlocal.ro.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:13 - Crin Antonescu: „Sunt similitudini înfiorătoare între discursul lui Hitler și al lui Georgescu”
23:08 - Șase tineri din Vâlcea, cu vârste între 16 și 23 de ani, au fost reținuți pentru furt. Prejudiciul estimat este de zeci de mii de euro
22:50 - Claudiu Târziu: Anularea alegerilor, o lovitură de stat. Ne-am trezit cu o continuare a unei guvernări incapabile, ticăloase și corupte / Suntem într-un soi de dictatură la începutul ei, pe care AUR o respinge (VIDEO)
22:43 - Locul la doar câteva ore de București care a atras milioane de turiști în 2024. Poate fi vizitat atât vara, cât și iarna
22:15 - Tanczos Barna: Instituțiile care vor fi comasate, care își vor reduce cheltuielile pot genera plecări naturale de angajați. Ei își pot găsi cu siguranță loc de muncă în privat (VIDEO)
22:13 - Congresul SUA l-a validat pe Donald Trump în funcția de președinte. Când va începe noul mandat
21:58 - Irineu Darău (USR): Atunci când vorbim de alegeri, trebuie să ne gândim ce face bine democrației și ce își dorește poporul. Nu se mai poate ca în 2025 să asistăm la aceeași comedie (VIDEO)
21:52 - Oncologii din România susțin inițiativa SUA. Produsul care ar putea avea etichetă de avertizare, ca țigările
21:47 - Salariul primit de un cetățean nepalez în România. De câți bani are nevoie pentru a se întreține la noi în țară
21:29 - Tancoz Barna: Cu siguranță, dacă se menține acest trend de creștere a încasărilor la ANAF, putem să acoperim în mare parte deficitul bugetar din creșterile de venituri. ANAF a colectat în 2024 cu 70 de miliarde mai mult decât în 2023 (VIDEO)