Mike Tyson, 57 de ani, va reveni în ringul de box pentru un meci live împotriva lui Jake Paul, 27 de ani, difuzat de Netflix
Gigantul de streaming a anunțat joi meciul de box, spunând că meciul va avea loc sâmbătă, 20 iulie, pe stadionul AT&T din Arlington, Texas.
Paul, 27 de ani, a declarat că „e extrem de încântat” de meciul cu Tyson, în vârstă de 57 de ani, care a fost unul dintre cei mai mari boxeri din istoria sportului.
Tyson a câștigat 44 dintre meciurile sale prin knockout
„Obiectivul meu este să devin campion mondial, iar acum am șansa de a-mi dovedi talentulîmpotriva celui mai mare campion la categoria grea vreodată, cel mai rău om de pe planetă și cel mai periculos boxer din toate timpurile”, a spus boxerul. „Aceasta va fi lupta vieții mele.”
Tyson a avut o carieră impresionantă între anii 1985-2005, câștigând 44 dintre meciurile sale prin knockout. Dominația sa ca boxer la categoria grea i-a adus porecle precum „Iron Mike” și „The Baddest Man on the Planet”.
„Aștept cu nerăbdare să intru în ring cu Jake Paul la AT&T Stadium din Arlington, Texas”, a spus Tyson într-o declarație penttru Netflix. „El a crescut semnificativ ca boxer de-a lungul anilor, așa că va fi foarte distractiv să văd ce poate face voința și ambiția unui „copil” cu experiența și aptitudinile sale.”
Paul, care a devenit faimos ca influencer pe rețelele sociale alături de fratele său Logan Paul, și-a făcut debutul în box într-o luptă din 2018 împotriva influencerului Deji Olatunji.
El a continuat să aibă mai multe meciuri în următorii ani împotriva altor personalități YouTube, a fostului jucător NBA Nate Robinson și a unui număr de staruri actuale și foste UFC, inclusiv Anderson Silva, Tommy Fury și Nate Diaz.
Cel mai recent, Tyson s-a luptat cu Roy Jones Jr. la o remiză împărțită în noiembrie 2020, într-un eveniment comentat de Snoop Dogg.