Mihai Rotaru își anunță retragerea din poziția de acționar a Universității Craiova: „Rămâne de văzut cine va investi”

Mihai Rotaru își anunță retragerea din poziția de acționar a Universității Craiova: „Rămâne de văzut cine va investi”
Foto: Facebook

Mihai Rotaru, principalul acționar de la Universitatea Craiova, susține că nu va mai investi la club din vara anului 2023, la finalul sezonului în curs.

Totuși, Rotaru a și anunțat o veste bună.

Mihai Rotaru se retrage din poziția de acționar la CS Universitatea

Mihai Rotaru, principalul acționar de la CS Universitatea, spune că nu va continua în această poziție din vară, menționând  e nevoie de alt investitor la alb-albaștri.

În schimb, a oferit și o veste bună.

„Din vară nu voi mai continua, dar trebuie spus că s-a prelungit contractul de asociere cu Primăria și Clubul Sportiv până în 2032. Rămâne de văzut cine va investi”, a precizat acesta, scrie gsp.ro.

Din informațiile existente până acum, se pare că Rotaru nu a comunicat încă decizia la nivelul clubului.

Mihai Rotaru s-a reorientat profesional

În ultima perioadă, Mihai Rotaru s-a reorientat profesional. Acesta și-a vândut afacerile în agricultură din Oltenia și a intrat în industria energiei, în afaceri cu parcuri fotovoltaice și eoliene, în parteneriat cu oameni de afaceri din străinătate.

În luna mai, în cadrul emisiunii „Prietenii lui Ovidiu”, Rotaru dezvăluia că „banii sunt în principal din agricultură, energie și bursă. În momentul de față, participațiile mele s-au redus semnificativ. Cu ceva ani în urmă, eram unul dintre cei mai importanți investitori în Bursa de Valori București”.

„Cred că am investit 17 milioane de euro la Universitatea Craiova, dar până acum nu s-a recuperat niciun euro. Sper să-i recuperez, însă asta s-ar întâmpla doar în cazul în care ar veni un alt investitor”, a mai precizat Rotaru.

Rotaru lua în calcul retragerea încă din 2021, când anunța că „după zece ani de mină, pot să mă pensionez”. El a intrat în acționariatul Universității în 2013.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)
21:43 - Nicușor Dan îi îndeamnă pe bucureșteni să voteze și la referendum: “De trei ori DA!”/ „Ca primar, o să insist să avem niște standarde de cost, astfel încât lucrurile să fie cât mai echilibrate între sectoare” (VIDEO)
21:33 - Drama românilor din Valencia, la o lună după ce furtuna a distrus tot. „Nu mă gândeam că în Spania nu primeşti ajutor imediat”
21:09 - Drulă: Noi am vrea o alianță de dreapta dacă Bolojan preia PNL, cum spune toată lumea pe la colțuri / Programul PNL nu are nimic liberal, numai din astea ca la Ceaușescu / Nu cred ce spune Ciolacu, cred că el vrea toată puterea (VIDEO)
20:56 - Nicolae Ciucă: “Doar PNL poate sparge blatul toxic dintre PSD și AUR în turul I. Vă dau o veste, PSD va pierde încă o dată alegerile prezidențiale” / “Acest obiectiv a ajuns să fie obsesiv pentru ei” (VIDEO)
20:52 - Ciolacu: Am ajuns la Budapesta, unde vineri are loc o întâlnire decisivă pentru aderarea deplină a României la Schengen. Demersul nu e al vreunui partid anume, ci este al României
20:46 - Votarea va începe de vineri, în diaspora. Ce acte de identitate trebuie să aibă alegătorii la ei pentru a putea vota
20:33 - Nicolae Ciucă: „Viziunea mea de președinte cuprinde o nouă viziune cu privire la mediul rural”. Care sunt obiectivele pentru următorii ani: „Toate gospodăriile să aibă acces la apă până în anul 2028” (VIDEO)
20:05 - Rareş Bogdan: „Ciucă, în mod normal, azi, dacă ţara asta ar funcţiona cum trebuie şi dacă oamenii ar fi informaţi şi nu s-ar lăsa manipulaţi, ar fi la scorul pe care îl va avea în turul 2, adică peste 65%” (VIDEO)