Mihaela Buzărnescu a cedat nervos! Avalanșă de ÎNJURĂTURI în timpul unui meci dramatic! ‘Înjur de numai pot’, ‘Te urăsc, arbitro!’, ‘Mi-ai furat tot ghemul’

Mihaela Buzărnescu a cedat nervos! Avalanșă de ÎNJURĂTURI în timpul unui meci dramatic! 'Înjur de numai pot', 'Te urăsc, arbitro!', 'Mi-ai furat tot ghemul'

Mihaela Buzărnescu, locul 28 WTA, a învins-o, marţi, cu scorul de 3-6, 7-6 (5), 6-3, pe belgianca Kiki Bertens, loul 20 WTA, în turul al doilea al turneului de categorie Premier de la Eastbourne.

Românca a fost condusă cu 6-3 şi 5-2, cu două break-uri, dar s-a impus după un meci epuizant, reușind astfel calificarea în optimile competiției, informează news.ro.

Mihaela Buzărnescu a dat semne de nervozitate pe toată duratapartidei aruncând vorbe grele către arbitră.

„Morţii mă-tii!”, „Mănânc mingile astea”, „Înjur de numai pot”, „Te urăsc, arbitro!” şi „Mi-ai furat tot ghemul, morţii mă-tii de arbitră, ce-mi face, tot ghemul mi l-a furat!”,sunt doar câteva dintre ieşirile jucătoarei române, captate de microfoanele ambientale.

Buzărnescu a controlat startul partidei, dar a greşit enorm apoi. Nervoasă pentru propriile nereuşite şi certându-se non-stop pe ea însăşi – „Dracu’ să te ia de proastă!” – jucătoarea română a scăpat meciul din mână.

De la mingea de 4-1, ea nu a mai câştigat niciun ghem până la finalul setului, pe care l-a cedat în puţin peste 40 de minute.

Setul secund a fost unul în care jucătoarea română a avuit o revenire incredibilă. Condusă cu cu 5-2 cu două break-uri, Buzărnescu a câştigat ea patru ghemuri la rând şi a ratat o minge de set, la 6-5. Însă ce nu a reuşit în ghemul al 12-lea a reuşit în tie-break, să egaleze la seturi după o oră şi 52 de minute de la start.

Mihaela Buzărnescu a început cu break setul decisiv, într-un ghem lung, dar munca depusă a risipit-o imediat, pierzându-şi propriul serviciu.

Cu „proasto” sau „hai Mihaela” strigat aproape după fiecare minge greşită, românca a câştigat trei ghemuri la rând de la 1-2. La scorul de 4-3, Buzărnescu a avut câteva ieşiri dure la adresa arbitrei, care a intervenit la o minge şi a dictat aut împotriva sportivei române.

Buzărnescu a pornit o avalanşă de înjurături şi apostrofări în limba română la adresa arbitrei de scaun, care nu a reacţionat.

În faza următoare, ea va evolua cu letona Jelena Ostapenko, locul 12 WTA şi cap de serie numărul 5, care a trecut în manşa a doua de Kaia Kanepi din Estonia, locul 44 WTA, cu scorul de 6-3, 7-5.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:58 - Cât de sigur este să mergem cu „ocazia”? Titi Aur oferă sfaturi celor care au acest obicei: „Nu te urca în mașina cuiva pe care nu îl cunoști, este periculos”
23:53 - Un tânăr din Botoșani a fost reținut, după ce a produs un accident rutier. Ce au descoperit polițiștii ajunși la fața locului
23:48 - Funeriu: Candidez la prezidențiale pentru că m-am săturat să aud numai idei periferice / E nevoie de predictibilitate / Partidele acum sunt sisteme defecte, o ditamai coaliție ne pune pe masă moaștele sfântului USL (VIDEO)
23:35 - Un pilot ucrainean de F-16 a stabilit un nou record. Despre ce este vorba
23:30 - Donald Trump amenință Hamas dacă nu eliberează ostaticii deținuți: „Iadul se va dezlănţui în Orientul Mijlociu”
23:08 - Zeci de oameni blocați de trei zile într-un pub din Marea Britanie. Nu pot pleca din cauza zăpezii
23:02 - Poliţişti din întreaga ţară anunță proteste de avertisment din cauza Ordonanței „trenuleț”: „Opriți bătaia de joc la adresa siguranței naționale!”
22:57 - Sebastian Dobrincu în centrul unui scandal din mediul online. Cum a răspuns iubita sa celor care îl acuză
22:44 - Temperaturile ridicate au dus la apariția primilor ghiocei, iar pomii fructiferi au deja muguri mari. Producțiile sunt în pericol
22:21 - Nicușor Dan: Șansele ca PNL și UDMR să sprijine candidatura mea sunt mici / L-aș pune premier pe Ilie Bolojan dacă aș avea garanția că strânge o majoritate parlamentară