Mihaela Buzărnescu, a doua româncă eliminată în primul tur de la Australian Open 2021. „Miki”, învinsă în trei seturi de Bianca Andreescu, câștigătoarea US Open 2019
Mihaela Buzărnescu, locul 138 mondial în tenisul feminin, a fost eliminată de la Australian Open 2021, unde a cedat în partida disputată în primul tur cu tenismena canadiană de origine română, Bianca Andreescu (#8 WTA), scor 2-6 / 6-4 / 3-6.
Mihaela Buzărnescu a pierdut cu Bianca Andreescu și a fost eliminată de la Australian Open 2021
În vârstă de 32 de ani, Mihaela Buzărnescu (20 de ani) a început destul de slab meciul, iar Bianca Andreescu închidea primul set după 30 de minute de joc. Cu toate acestea, „Miki” a redresat situația în actul secund și a reușit să se impună cu 6-4 în 52 de minute. Deși părea că românca este la controlul partidei, câștigătoarea US Open 2019 a înclinat balanța în favoarea sa și s-a calificat în turul al II-lea.
Mihaela Buzărnescu a devenit, astfel, a doua româncă eliminată în primul tur de la Australian Open 2021, după Irina Begu(#79 WTA), care a cedat cu Nina Stojanovici(#100 WTA) în noaptea de duminică spre luni, scor 3-6 / 4-6 după o oră și 43 de minute de joc.
În acest moment, în competiție au mai rămas angrenate patru românce, dar știm sigur că numărul lor se va micșora după ziua de azi, care le pune față în față pe Patricia Țig (#56 WTA)și Sorana Cîrstea (#72 WTA), într-o partidă ce va începe după oră 10:15.
Meciul dintre Simona Halep (#2 WTA)și australianca Lizette Cabrera (#140 WTA)începe chiar în aceste momente, cu finalista ediției din 2018 în postura de mare favorită la calificarea în turul al II-lea. De altfel, Simona Halep este creditată de WTA cu a doua șansă la câștigarea turneului în ediția din 2021, după liderul mondial din tenisul feminin, australianca Ashleigh Barty.
Dintre cele patru românce rămase în joc, Ana Bogdan (#93 WTA) este ultima care va intra în scenă. Ea are o misiune complicată în primul tur, marți, când o va înfrunta pe Danielle Rose Collins (#46 WTA) din SUA, față de care are totuși avantajul moral conferit de faptul că a ieșit câștigătoare din singurul duel direct de până acum, meci ce a avut loc la Monterrey 2018, chiar pe hard.