Messi își prelungește contractul cu Barcelona până în 2018. Cavani ar putea ajunge la Real Madrid pentru 50 de milioane de euro
Argentinianul Lionel Messi își va prelungi, marți, contractul cu FC Barcelona până în 2018, în timp ce Real Madrid l-ar putea achiziționa pe Edinson Cavani de la Napoli în schimbul a 50 de milioane de euro, arată Adevărul.
Precedentul contract al lui Messi expira în 2016, iar după prelungirea sa, argentinianul va rămâne la Barcelona până ce va atinge vârsta de 30 de ani, acesta afirmând că vrea să-și încheie cariera Camp Nou.
De cealaltă parte, uruguayanul Edinson Cavani, vedeta lui Napoli, este în vederile lui Real Madrid de foarte mult timp, suma vehiculată pentru un transfer fiind de 50 de milioane de euro.
„Real Madrid și FC Barcelona sunt două echipe fantastice, mi-ar plăcea să evoluez în Spania. În acest moment mă concentrez însă pe câștigarea campionatului cu Napoli„, a spus Cavani.