Leo Messi este unul dintre cei mai iubiți jucători din lume, fanii săi regăsindu-se și la Casa Albă.
Fetele președintelui american sunt fane ale argentinianului, iar cu ocazia vizitei pe care Obama a făcut-o în Argentina, acestea au vrut să-și întâlnească idolul.
"Am dorit să îmi aduc fiicele aici pentru ca ele să vadă frumuseţea oraşului Buenos Aires. Ele au cunoscut deja un argentinian faimos, pe Papa Francisc. Acum vor să îl cunoască pe Messi, dar nu am putut să aranjez asta", a declarat Obama, scrie DigiSport.
Problema a fost că Messi avea meci cu Naționala țării sale în Chile și nu a putut perfecta vizita.
Pentru a se revanșa, starul Barcelonei le-a trimis fetelor președintelui, Sasha şi Malia, câte un tricou cu numele lor și cu semnătura sa.
Foto: dolcesport.ro
Cadoul a ajuns la fiicele lui Obama prin intermediul președintelui argentinian Mauricio Macri care a luat parte la Summitul privind securitatea nucleară ce a avut loc săptămâna aceasta la Washington.
Messi a trimis cadoul pentru fetele lui Obama prin intermediul președintelui argentinian
Regalo de Macri a las hijas de Obama: camisetas de la selección con sus nombres, firmadas por Messi. #NSS2016 pic.twitter.com/m3VYDOVvnY
— Rafael Mathus Ruiz (@rmathus) March 31, 2016