Mesajul amuzant pe care l-a postat Real Madrid pe Twitter după tripla lui Benzema cu Chelsea
Karim Benzema (34 de ani) a fost omul meciului Chlelsea – Real Madrid, 1-3, din turul „sferturilor” Champions League. Atacantul francez a avut o evoluţie entuziasmantă, marcând 3 goluri contra echipei lui Roman Abramovici.
La finalul meciului din Anglia, Benzema le-a spus jurnaliștilor că a trăit o nouă seară de excepție în tricoul celor de la Real Madrid, echipă la care este legitimat din anul 2009.
Real Madrid: „Marchează mereu Benzema”
Imediat după fluierul final al meciului de pe Stamford Bridge, Real Madrid a avut o reacție virală pe rețelele sociale: „Fotbalul este un joc simplu. Se joacă 11 contra 11 și întotdeauna marchează Benzema„, se arată pe contul de Twitter al clubului.
Mesajul a fost savurat de fanii lui Real Madrid, strângând peste 20.000 de aprecieri în doar 10 minute de la postare.
Pentru Karim Benzema este cel mai bun an din carieră, iar francezul devine un candidat serios pentru Balonul de Aur, la 34 de ani. Francezul are o medie de peste un gol pe meci, cu 37 de reușite în 35 de meciuri, iar în Champions League a ajuns deja la cota 11.
”Sunt nopți magice, cum au fost și zilele trecute, pe Bernabeu, împotriva lui PSG. Am ieșit de la cabine cu gândul să câștigăm, să arătăm că suntem Real Madrid. Lucrurile ne-au mers bine pentru că am jucat bine, din primul minut și până în ultimul”, a declarat Benzema după meci.