Selecţionerul naționalei de fotbal a României, Edward Iordănescu, a declarat, înaintea startului preliminariilor EURO 2024, că în această campanie nu vor exista jumătăţi de măsură şi nici toleranţă pentru jucători:
„Începem cu multă energie, cu entuziasm, cu încredere şi cu speranţa că vom reuşi să depăşim această secetă de performanţă şi să ducem din nou echipa naţională la Campionatul European. E posibil ca acum să fi lăsat un nume sau altul, e posibil ca un jucător talentat, cu potenţial de creştere, să fi rămas pe dinafară, dar campania de calificare e lungă şi avem nevoie ca toţi să rămână concentraţi şi atunci când vor fi apelaţi să vină cu putere la echipa naţională.
Toţi trebuie să înţeleagă un lucru, a trecut perioada în care ne permiteam să ne alintăm, să ne răsfăţăm, să venim cu jumătăţi de măsură, să ne gândim că merge şi cu puţin efort sau cu puţină muncă. A trecut, acum e perioada în care eu sun adunarea, în care trebuie să dăm tot ce avem mai bun. Acum nu mai există 99%, există doar 100%. Eu nu mai am timp să mângâi pe nimeni, nu mai pot să mai am răbdare cu nimeni. Cine vine trebuie să dea totul. Nu mai există toleranţă pentru nimeni, există totul sau nimic pentru echipa naţională”, a spus antrenorul naționalei într-un interviu pentru FRF.TV.
Aceata a spus că nu putem să vorbim de un start al campaniei cu 6 puncte, ci de un start cu 3 puncte în Andorra:
“Fără 3 puncte în Andorra nu mai putem obţine 6 puncte. Aşa că focusul trebuie să fie total pentru primul joc. Lumea încă se gândeşte că în Andorra vom avea un joc total la îndemâna noastră. Dar nu va fi aşa, va trebui să muncim în fiecare moment al jocului. Am convingerea că suporterii noştri vor fi alături de noi şi în Andorra, aşa cum au fost pe toate stadioanele Europei. Iar eu am convingerea că dacă vom aduce trei puncte din Andorra, Arena Naţională va fi plină cu Belarus, un meci capital în economia finală a clasamentului. Dar să o luăm pas cu pas, Andorra – 3 puncte, de asta avem nevoie”, a explicat el.