Melanie Oudin este o tenismenă cu doar patru zile mai în vârstă de cât Simona Halep. Născută la 23 septembrie 1991, sportiva a explodat în circuit mai devreme decât românca noastră și a lăsat întreaga Americă cu gura căscată în 2009, după o serie de victorii uluitoare la Dementieva, Șarapova și Nadia Petrova, care au propulsat-o până în sferurile de finală de la US Open.
Victoriile anterioare însă, au făcut-o să pună în balanță avantajele și dezavantajele acestui sport, astfel că, la 25 de ani, aceasta a hotărât să se retragă din tenis.
"Am început tenisul la şapte ani şi am ştiut la nouă ani că îmi doresc să devin jucătoare profesionistă. Nu ştiam câtuşi de puţin de câtă muncă şi perseverenţă va fi nevoie, dar mi-am propus să dau tot ce am pentru a-mi atinge obiectivul. Visul meu a fost să joc tenis profesionist, alături de cei mai buni, la turnee precum US Open-ul. Am fost suficient de norocoasă pentru a-mi trăi visul în ultimii nouă ani, după ce am făcut pasul spre jocul profesionist în 2008. Din păcate, începând cu finalul lui 2012, m-am confruntat cu nenumărate probleme de sănătate şi accidentări, informează Mediafax.
Am muncit atât de mult pentru a reveni şi, de fiecare dată, mai apărea câte ceva. Asta şi-a pus amprenta zdravăn asupra mentalului meu şi a corpului meu, în ultimii ani. Să lupţi împotriva celor mai buni din lume fără să fii la 100% şi fizic şi metal – este dificil. După ce am cântărit bine, am luat dificila decizie de a mă retrage din tenis", a anunţat Melanie Oudin, prin intermediul reţelelor de socializare.