Sport
Lotul masculin de gimnastică al României a obținut, duminică, medalia de bronz la concursul pe echipe din cadrul Jocurile Mondiale Universitare, de la Shenzhen, China.
Echipa României, formată din Flavius Koczi, Ovidiu Buidoşo, Marius Berbecar, Cristian Băţagă şi Vlad Cotună, a urcat pe treapta a treia a podiumului, obținând un total de 264.650 puncte și clasându-se după Japonia (269.200 puncte) şi China (265.650).
În acest an, România nu a fost reprezentată în concursul feminin pe echipe, categorie la care Japonia a cucerit medalia de aur, fiind urmată de podium de Ucraina şi Rusia.
Lotul masculin de gimnastică a adus României a doua medalie, după cea de bronz, cucerită duminică de judoka Valentin Radu (cat. 90 kg).