Euro 2024 se desfăşoară în Germania, în perioada 14 iunie – 14 iulie, urmând ca cele 51 de partide programate să fie găzduite de 10 arene din 10 oraşe diferite. Vorbim despre Olympiastadion, din Berlin, Fuzball Arena, din Munchen, BVB Stadion, din Dortmund, Stuttgart Arena, din Stuttgart, Arena AufSchalke, din Gelsenkirchen, Frankfurt Arena, din Frankfurt, Volksparkstadion, din Hamburg, Dusseldorf Arena, din Dusseldorf, Koln Stadium, din Koln, şi Leipzig Stadium, din Leipzig.
Olympiastadion, din Berlin, este cel mai mare dintre stadioanele alese pentru a găzdui meciuri de la Euro 2024. Este o arenă cu aproape 75.000 de locuri şi care ar urma să găzduiască şase meciuri de la Campionatul European de fotbal, inclusiv finala programată duminică, 14 iulie, de la 22.00 (ora României).
Meciuri găzduite de Olympiastadion la EURO 2024: 15 iunie, Grupa B, Spania – Croaţia, ora 19.00, 21 iunie, Grupa D, Polonia – Austria, ora 19.00, 25 iunie, Grupa D, Olanda – Austria, ora 19.00, 29 iunie, meci din optimi, ora 19.00, 6 iulie, meci din sferturi, ora 22.00, 14 iulie, finala, ora 22.00.
Arena din Munchen, denumită Fuzball Arena pentru această competiţie, din motive comerciale, are o capacitate de puţin peste 70.000 de locuri.
Noua arenă din Munchen a fost construită în perioada 2003-2005 şi a costat 340 de milioane de euro, fiind inaugurată în mai 2005, cu ocazia unor meciuri amicale disputate între TSV Munchen şi FC Nurnberg şi între Bayern Munchen şi naţionala Germaniei.
Meciuri găzduite de Fuzball Arena la EURO 2024: 14 iunie, Grupa A, Germania – Scoţia, ora 22.00, 17 iunie, Grupa E, România – Ucraina, ora 16.00, 20 iunie, Grupa C, Slovenia – Serbia, ora 16.00, 25 iunie, Grupa C, Danemarca – Serbia, ora 22.00, 2 iulie, meci din optimi, ora 19.00, 9 iulie, semifinală, ora 22.00.
Arena din Dortmund a fost denumită şi ea BVB Stadion pentru această competiţie, tot din motive comerciale. BVB Stadion are o capacitate de doar 65.489 de locuri pentru Euro 2024, din motive de securitate, în mod normal arena având o capacitate de peste 81.000 de locuri.
BVB Stadion a fost construită în intervalul 1971-1974, a fost inaugurată în 1974, iar de atunci a trecut prin mai multe etape de renovare. Doar renovarea din 2006 a costat în jur de 200 de milioane de euro, dar acum BVB Stadion este o arenă cotată la cel mai înalt nivel.
Meciuri găzduite de BVB Stadion la EURO 2024: 15 iunie, Grupa B, Italia – Albania, ora 22.00, 18 iunie, Grupa F, Turcia – Georgia, ora 19.00, 22 iunie, Grupa F, Turcia – Portugalia, ora 19.00, 25 iunie, Grupa D, Franţa – Polonia, ora 19.00, 29 iunie, meci din optimi, ora 22.00, 10 iulie, semifinală, ora 22.00
Stuttgart Arena este o altă arenă care îşi schimbă denumirea pentru Euro 2024, din motive comerciale. În mod normal este cunoscută drept MHP Arena, de anul trecut, fiind gazda echipei VFB Stuttgart.
Înainte de MHP Arena, stadionul din Stuttgart s-a numit Mercedes-Benz Arena, în perioada 2008-2023. Stuttgart Arena a fost inaugurată în 1933 şi a trecut prin mai multe etape de renovare şi mărire a capacităţii.
Meciuri găzduite de Stuttgart Arena la EURO 2024: 16 iunie, Grupa C, Slovenia – Danemarca, ora 19.00, 19 iunie, Grupa A, Germania – Ungaria, ora 19.00, 23 iunie, Grupa A, Scoţia – Ungaria, ora 22.00, 26 iunie, Grupa E, Ucraina – Belgia, ora 19.00, 5 iulie, sfert de finală, ora 19.00.
Arena AufSchalke îşi schimbă şi ea denumirea pentru Euro 2024, fiind cunoscută în ultima perioadă drept Veltins Arena. Arena AufSchalke a fost construită în perioada 1998-2001 şi a costat aproximativ 191 de milioane de euro.
Stadionul are o capacitate de 62.271 de locuri pentru meciurile din campionatul Germaniei, dar pentru Euro 2024 ar urma să fie utilizate doar 54.740 de locuri.
Meciuri găzduite de Arena AufSchalke la EURO 2024: 16 iunie, Grupa C, Serbia – Anglia, ora 22.00, 20 iunie, Grupa B, Spania – Italia, ora 22.00, 26 iunie, Grupa F, Georgia – Portugalia, ora 22.00, 30 iunie, meci din optimi, ora 19.00.
Frankfurt Arena este un alt stadion de la Euro 2024 care îşi schimbă denumirea special pentru turneul final din vară, stadionul fiind cunoscut, în ultima perioadă, drept Deutsche Bank Park. Frankfurt Arena a fost inaugurată în 1925 şi a fost renovată în 1937, 1953, 1974 şi 2005.
Frakfurt Arena va avea o capacitate de 54,697 de locuri la Euro 2024, dar pentru concerte poate să găzduiască şi până la 65.000 de persoane.
Meciuri găzduite de Frankfurt Arena la EURO 2024: 17 iunie, Grupa E, Belgia – Slovacia, ora 19.00, 20 iunie, Grupa C, Danemarca – Anglia, ora 19.00, 23 iunie, Grupa A, Elveţia – Germania, ora 22.00, 26 iunie, Grupa E, Slovacia – România, ora 19.00, 1 iulie, meci din optimi, ora 22.00.
Volksparkstadion a fost construit la scurt timp după Al Doilea Război Mondial, fiind inaugurat în 1953. Ulterior, arena a trecut printr-o perioadă de renovare în 1998, când s-a investit echivalentul a circa 100 de milioane de euro, şi a mai suferit o renovare şi în ultimii ani.
Volksparkstadion va avea 52.245 de locuri disponibile la Euro 2024 dar, în mod normal, poate să găzduiască până la 57.000 de spectatori la unele meciuri de fotbal.
Meciuri găzduite de Volksparkstadion la EURO 2024: 16 iunie, Grupa D, Polonia – Olanda, ora 16.00, 19 iunie, Grupa B, Croaţia – Albania, ora 16.00, 22 iunie, Grupa F, Georgia – Cehia, ora 16.00, 26 iunie, Grupa F, Cehia – Turcia, ora 22.00, 5 iulie, meci din sferturi, ora 22.00.
Arena din Dusseldorf îşi schimbă denumirea, pentru Euro 2024, din Merkur Spiel-Arena în Dusseldorf Arena. În trecut, arena s-a mai numit Esprit Arena şi LTU Arena. Dusseldorf Arena a fost inaugurată în 2004 şi a costat 240 de milioane de euro.
În mod normal are o capacitate de 54.600 de locuri, dar pentru meciurile de la Euro 2024 vor fi disponibile doar 51.031 de locuri, din motive de securitate.
Meciuri găzduite de Dusseldorf Arena la EURO 2024: 17 iunie, Grupa D, Austria – Franţa, ora 22.00, 21 iunie, Grupa E, Slovacia – Ucraina, ora 16.00, 24 iunie, Grupa B, Albania – Spania, ora 22.00, 1 iulie, meci din optimi, ora 19.00, 6 iulie, meci din sferturi, ora 19.00.
Koln Stadium îşi schimbă denumirea pentru Euro 2024, arena din Koln fiind cunoscută, în ultima perioadă, drept RheinEnergieStadion.
Vorbim despre un stadion care a fost inaugurat tocmai în 1923 şi care a mai trecut prin diferite acţiuni de renovare şi dezasamblare, având actuala configuraţie din 2004, după ce a fost îndepărtată pista de atletism pentru a permite spectatorilor să fie cât mai aproape de suprafaţa de joc.
Meciuri găzduite de Koln Stadium la EURO 2024: 15 iunie, Grupa A, Ungaria – Elveţia, ora 16.00, 19 iunie, Grupa A, Scoţia – Elveţia, ora 22.00, 22 iunie, Grupa E, Belgia – România, ora 22.00, 25 iunie, Grupa C, Anglia – Slovenia, ora 22.00, 30 iunie, meci din optimi, ora 22.00.
Arena din Leipzig îşi schimbă denumirea pentru Euro 2024. Ar urma să se numească Leipzig Stadium, pe perioada turneului final.
În mod normal, stadionul din Leipzig este cunoscut drept Red Bull Arena, pentru meciurile jucate de RasenBallsport Leipzig în campionatul Germaniei, sau RB Arena, pentru meciurile jucate de echipa respectivă în cupele europene. Leipzig Stadium a fost inaugurat în 2004 şi a costat 116 milioane de euro.
Meciuri găzduite de Leipzig Stadium la EURO 2024: 18 iunie, Grupa F, Portugalia – Cehia, ora 22.00, 21 iunie, Grupa D, Olanda – Franţa, ora 22.00, 24 iunie, Grupa B, Croaţia – Italia, ora 22.00, 2 iulie, meci din optimi, ora 22.00.