Meciul dintre FCSB și CFR Cluj ar urma să se joace în Ghencea

Publicat: 31 07. 2023, 12:26
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Meciul de duminică dintre FCSB și CFR Cluj, din etapa a patra a Superligii, ar urma să se joace pe Stadionul Steaua din Ghencea, potrivit Orange Sport.

Meciul dintre FCSB și CFR Cluj din Superligă ar urma să se joace în Ghencea

Sursele Orange Sport susțin că FCSB ar urma să semneze luni sau cel târziu marți contractul cu CSA Steaua pentru închirierea arenei din Ghencea.

Inițial se credea că și meciul dintre FCSB și Dinamo se va juca pe Stadionul Steaua, însă negocierile dintre echipa lui Gigi Becali și CSA au eșuat. În cele din urmă, duelul s-a jucat pe Stadionul Arcul de Triumf și a fost câștigat de vicecampioana României, scor 2-1.

La finalul confruntării dintre FCSB și Dinamo, premierul Marcel Ciolacu se arăta încrezător că roș-albaștrii vor juca în cele din urmă pe Stadionul Steaua.

„FCSB va juca în Ghencea. Sunt ferm convins. E un lucru normal. Nu e un moft al nimănui. Cu solicitare normală, orice echipă poate să joace în Ghencea. Orice echipă poate să joace şi în Ghencea.

Nu am discuţii…nu-i cunosc pe domnii Talpan şi Becali. Eu vorbesc despre o normalitate. Nu se poate să avem echipe de această talie, iar anumiţi funcţionari să confunde bunurile statului şi să le gestioneze după bunul plac. Nu o să permit acest lucru”, declara prim-ministrul.

FCSB este singura echipă cu maximum de puncte după primele trei etape din Superliga României. Joi va juca pe Arena Națională cu CSKA 1948 Sofia, în a doua manșă a turului 2 preliminar din Conference League. Întâlnirea de la Sofia a fost câștigată de echipa lui Gigi Becali, scor 1-0.

CFR joacă și ea, joi, în Conference League. Ardelenii merg la Adana Demirspor, după un 1-1 în turul din Gruia. Trupa lui Mandorlini a adunat șapte puncte în primele trei runde din campionatul românesc.