Meci incredibil pe Bernabeu. Real-Madrid –Rayo Vallecano 10-2, după ce oaspeții au condus cu 2-1 (VIDEO)

Publicat: 20 12. 2015, 19:59
Foto: perupoker.net

Meci incredibil în Spania între Real Madrid și Rayo Vallecano, încheiat cu victoria categorică a mdrilenilor cu 10-2.

Pentru ca situația să fie și mai hilară pentru oaspeți, aceștia au și reușit să conducă la cu 2-1, scrie Digisport.

Scorul a fost deschis rapid, în minutul 3, Real Madrid avea deja 1-0 prin golul marcat de Danilo.

Oaspeții au replicat șapte minute mai târziu prin Amaya care a reluat cu capul din interiorul careului. După doar două minute, Rayo a trecut în avantaj prin Jazabed.

Bucuria jucătorilor lui Rayo nu a durat prea mult, în minutul 14, aceștia au rămas în zece oameni după eliminarea lui Tito.

Bale a adus egalarea în minutul 25, printr-o lovitură superbă cu capul. După trei minute, Real primește penalty, după faultul lui Baena asupra lui Ramos. Oaspeții au rămas în 9 după eliminarea acestuia care a primit al doilea galben.

Ronaldo transformă fără probleme lovitura de pedeapsă, iar scorul devine în favoarea madrilenilor.

Cu patru minute înainte de final, Bale înscrie din nou și duce scorul la 4-2.

La trei minutre de la debutul reprizei secunde, Benzema a făcut 5-2 cu un șut la colțul lung.

Ronaldo își trece și al cel de-al doilea gol pe lista marcatorilor pentru scorul de 6-2.

Bale face 7-2 în minutul 61, pentru ca în minutul 70, tot el să înscrie din nou pentru 8-2. Nouă minute mai târziu Benzema majorează scorul la 9-2. Același Benzema s-a jucat cu apărarea adversă, trecându-și în palmares hat-trickul pentru 10-2.

Real Madrid se află pe locul 3 în campionatul Spaniei, cu 33 de puncte obținute în 16 etape, pe când Rayo ocupă locul 18 cu doar 14 puncte.

Rezumatul partidei Real Madrid – Rayo Vallecano